La 17 iunie 1910, Aurel Vlaicu a reușit să ridice de la sol avionul Vlaicu I, pe Dealul Cotrocenilor din București. Aparatul fusese conceput și construit de inginerul român, care l-a și pilotat. Zborul a fost scurt — aproximativ 50 de metri, la o înălțime de 3–4 metri —, însă este considerat momentul fondator al aviației române. (Forțele Aeriene Române)
Un zbor scurt, cu o semnificație majoră
Performanța de la Cotroceni trebuie privită în contextul începuturilor aviației cu motor. Vlaicu nu a pilotat un aparat construit în străinătate, ci unul rezultat din propriul său proiect și realizat în România. Din acest motiv, Vlaicu I a fost prezentat drept primul „avion național”. (Forțele Aeriene Române)
Distanța parcursă și altitudinea atinsă pot părea modeste după standardele aviației moderne. În 1910, însă, desprinderea controlată de sol reprezenta confirmarea practică a unei soluții tehnice și a capacității de a proiecta, construi și pilota un aeroplan în aceleași etape.
Un material dedicat momentului consemnează și o formulare atribuită lui Aurel Vlaicu, potrivit căreia nici Alpii nu i se păreau mai înalți decât cei patru metri la care reușise să urce. Citatul surprinde proporția dintre dimensiunea fizică a zborului și importanța pe care inventatorul i-o acorda. (RADOR)
Vlaicu I și încercarea de la Cotroceni
Avionul folosit la 17 iunie 1910 era Vlaicu I, primul aparat construit după proiectul lui Aurel Vlaicu. Aeroplanul fusese adus pe câmpul de la Cotroceni cu câteva zile înaintea reușitei, iar pregătirile au inclus mai multe încercări.
Potrivit unei cronologii publicate de Agerpres, o tentativă din 16 iunie nu a avut succes. A doua zi, aparatul s-a desprins de sol, iar zborul de aproximativ 50 de metri a confirmat funcționarea soluției concepute de Vlaicu. (Agerpres)
Importanța momentului nu stă doar în performanța măsurată în metri. Vlaicu a reunit într-un singur proiect activități care, în mod obișnuit, presupuneau resurse și specializări distincte: proiectarea aparatului, construcția lui și pilotarea în zbor. Această combinație explică de ce episodul de la Cotroceni a devenit un reper al istoriei tehnice românești.
Legătura cu începuturile aviației militare
În același an, activitatea lui Aurel Vlaicu a căpătat și o dimensiune militară. Muzeul Virtual al Muzeului Național de Istorie a României notează participarea sa la manevre militare din 1910 și faptul că România s-a numărat printre primele țări care au folosit aeroplanul în asemenea exerciții. (Muzeul Virtual MNIR)
Formularea „printre primele țări” se referă la utilizarea aeroplanului în cadrul manevrelor militare, nu la o prioritate absolută asupra tuturor celorlalte forme de aviație. În acest cadru, zborul de la Cotroceni apare ca parte a unei tranziții mai ample: aparatul experimental începea să fie privit și ca instrument cu utilitate pentru armată.
Forțele Aeriene Române leagă activitatea lui Vlaicu de pașii făcuți în 1910 către organizarea aviației militare române. Astfel, reușita personală a inventatorului a căpătat, într-un interval scurt, o relevanță instituțională și strategică. (Forțele Aeriene Române)
Inginerul care și-a pilotat propriul proiect
Aurel Vlaicu a fost în același timp inginer, inventator, constructor și pilot. Academia Română îl prezintă drept una dintre personalitățile tehnice importante ale României și subliniază contribuțiile sale la dezvoltarea aparatelor de zbor. (Academia Română)
De aceea, data de 17 iunie 1910 nu desemnează doar o demonstrație aviatică reușită. Ea marchează întâlnirea dintre un proiect tehnic românesc, un constructor care și-a asumat direct testarea invenției și primele încercări de integrare a aviației în activitatea militară.
