România pregătește una dintre cele mai mari transformări ale Armatei

România intră într-o etapă de planificare militară care se întinde pe aproape două decenii, după ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat, la 7 septembrie 2026, Planul de înzestrare a Armatei pentru perioada 2027–2036 și programul de transformare, dezvoltare și înzestrare până în 2044. Deciziile sunt legate direct de angajamentul asumat în NATO: creșterea investițiilor în apărare și securitate până la 5% din PIB în 2035.

Noua arhitectură nu privește doar achiziția de echipamente. Ea leagă planificarea militară de bugete multianuale, dezvoltarea industriei naționale de apărare, infrastructură, reziliență și relația strategică a României cu Statele Unite și NATO.

Două planuri strategice: 2036 și 2044

CSAT a aprobat două documente cu orizonturi diferite. Primul este Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2027–2036, destinat corelării necesităților de echipamente cu resursele financiare disponibile pe mai mulți ani.

Cel de-al doilea merge mult mai departe. Programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în 2044 transpune în măsuri pe termen lung recomandările Analizei Strategice a Apărării aprobate de CSAT în 2025.

Practic, Bucureștiul încearcă să mute politica de apărare de la o succesiune de decizii și achiziții punctuale către o planificare financiară și industrială întinsă pe mai multe cicluri bugetare.

💡 WoW Pulse | Cât va costa noua strategie de securitate?
O sumă exactă pentru 2035 nu poate fi stabilită astăzi doar din ținta exprimată ca procent din PIB, deoarece valoarea nominală a economiei României se va modifica până atunci. Ceea ce este deja stabilit este structura angajamentului NATO: cel puțin 3,5% din PIB pentru cerințele de apărare propriu-zise și până la 1,5% pentru investiții mai largi legate de apărare și securitate. Prin urmare, ținta de 5% nu reprezintă exclusiv bugetul Ministerului Apărării.

De la 2,45% din PIB în 2026 la ținta NATO din 2035

Dimensiunea schimbării poate fi observată prin raportare la bugetul actual. Pentru 2026, Ministerul Apărării Naționale are un buget de 49,426 miliarde de lei, echivalent cu aproximativ 2,45% din PIB, potrivit MApN. Alocarea este cu 16,62% peste execuția preliminară din 2025.

Ținta NATO pentru 2035 este însă construită diferit. Statele membre au convenit la Summitul de la Haga din 25 iunie 2025 asupra unui nivel anual de 5% din PIB, împărțit în două componente.

Cel puțin 3,5% din PIB trebuie direcționat către cerințele de apărare de bază și obiectivele de capabilități NATO. Alte cheltuieli, de până la 1,5% din PIB, pot acoperi domenii precum protecția infrastructurii critice, apărarea rețelelor, pregătirea civilă, reziliența, inovarea și consolidarea bazei industriale de apărare.

Aliații trebuie, de asemenea, să prezinte anual planuri care să arate o traiectorie credibilă și graduală către această țintă, iar evoluția angajamentului urmează să fie evaluată în 2029.

De ce 5% din PIB nu înseamnă 5% pentru achiziții militare

Diferența este importantă pentru impactul asupra bugetului public. O parte semnificativă a pragului de 5% poate fi reprezentată de investiții care au și utilizări civile sau economice mai largi, dacă se încadrează în criteriile stabilite la nivel NATO.

În categoria de până la 1,5% pot intra, spre exemplu, investiții eligibile în infrastructură critică, securitate și reziliență, precum și măsuri de întărire a industriei de apărare.

În schimb, componenta de cel puțin 3,5% este cea care va pune presiunea financiară directă asupra finanțării apărării în sensul tradițional al definiției NATO.

Pentru România, aceasta înseamnă că discuția despre cost nu poate fi redusă la dimensiunea bugetului MApN. Efortul va trebui analizat împreună cu investițiile din alte domenii eligibile și cu evoluția PIB-ului până în 2035.

Industria românească devine parte a ecuației

CSAT leagă explicit creșterea bugetelor de apărare de dezvoltarea industriei românești de profil. Administrația Prezidențială indică modernizarea prin acces la tehnologii performante, transfer de know-how și colaborarea cu companii consacrate drept una dintre oportunitățile create de noul nivel al investițiilor.

Miza economică este considerabilă: cu cât o parte mai mare din viitoarele programe poate genera producție, servicii, mentenanță, investiții și competențe în România, cu atât o proporție mai mare din efortul bugetar poate avea efecte în economia internă.

CSAT a analizat în acest context și implementarea programului european SAFE, documentul aprobat fiind legat de achiziția unor capabilități și de dezvoltarea industriei naționale de apărare.

Relația cu SUA rămâne o componentă strategică

Transformarea Armatei se desfășoară într-un moment în care Statele Unite își revizuiesc postura militară în Europa.

CSAT a evaluat situația prezenței americane și etapele următoare ale dialogului bilateral, considerând consolidarea posturii SUA în România drept o investiție strategică în securitatea țării și în apărarea Flancului Estic al NATO.

În paralel, instituțiile românești analizează elementele de sprijin pe care România, în calitate de țară gazdă, le asigură forțelor americane, urmând ca acestea să stea la baza unor decizii ulterioare.

Legătura dintre cele două dosare este importantă: investițiile naționale, infrastructura și cooperarea cu aliații nu mai sunt tratate ca politici separate, ci ca părți ale aceleiași arhitecturi de securitate.

Marea provocare va fi ritmul creșterii bugetelor

Angajamentul de la Haga nu presupune atingerea imediată a nivelului de 5%. Termenul stabilit este 2035, iar fiecare aliat trebuie să construiască o traiectorie graduală.

Pentru România, diferența dintre nivelul de aproximativ 2,45% din PIB al bugetului MApN în 2026 și pragul NATO de cel puțin 3,5% pentru apărarea de bază arată amploarea ajustării care trebuie realizată pe parcursul următorilor ani. Cele două procente nu sunt însă perfect comparabile, deoarece primul se referă la bugetul ministerului, iar NATO folosește propria definiție a cheltuielilor de apărare.

În același timp, atingerea componentei suplimentare de până la 1,5% va depinde de modul în care România își construiește investițiile în infrastructură, reziliență, securitate și industrie.

Astfel, efectul real asupra finanțelor publice nu va fi determinat de o singură achiziție sau de un singur buget anual, ci de capacitatea statului de a susține o creștere multianuală a investițiilor până în 2035 și de a transforma o parte cât mai mare a acestui efort în infrastructură, producție și tehnologie cu efecte pe termen lung.