„Vino la Hoia” și-a încheiat ediția de weekend. O duminică într-un sat transilvănean vechi de secole

„Vino la Hoia” și-a încheiat duminică, 20 septembrie, ediția desfășurată în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Zeci de oameni au petrecut ultima zi printre gospodării tradiționale, biserici de lemn și obiecte care spun povestea satului transilvănean. Printre vizitatori s-au remarcat numeroși turiști străini, iar duminica a început aici așa cum începea odinioară într-un sat: cu slujbă în bisericuța de lemn.

Evenimentul „Vino la Hoia” s-a desfășurat în perioada 19–20 septembrie, însă experiența oferită vizitatorilor depășește programul unui festival de weekend.

Parcul este primul muzeu în aer liber din România, înființat în urmă cu aproape un secol, iar casele, gospodăriile și instalațiile sale nu formează un simplu decor. Sunt monumente de arhitectură populară adunate din diferite regiuni ale Transilvaniei și așezate astfel încât să recompună atmosfera unui sat.

Duminica a început cu slujbă în bisericuța de lemn

Una dintre imaginile zilei a venit din mica biserică de lemn a parcului.

Preotul a oficiat slujba de duminică în interiorul lăcașului, în timp ce vizitatorii au trecut, pe rând, pragul.

Iar pentru a intra trebuie să te apleci.

Ușa bisericuței este atât de joasă încât oamenii își pleacă instinctiv capul și spatele înainte de a păși înăuntru. Din lumina puternică a unei zile de septembrie ajung într-un interior întunecat, dominat de lemn, icoane și obiecte de cult.

Pentru câteva ore, construcția istorică nu a mai fost doar un exponat. Și-a recăpătat funcția pentru care fusese ridicată: aceea de biserică a unei comunități.

„De aici a început totul”

Printre gospodării, Marinela Cistian al Parcului Etnografic, le-a explicat copiilor ce reprezintă lumea pe care o descoperă.

„De aici a început totul.”

Cuvintele descriu bine ideea pe care este construit întregul parc.

„Romulus Vuia” funcționează asemenea unui sat. Casele nu sunt expuse izolat, ca niște obiecte supradimensionate de muzeu. Gospodăriile, porțile, anexele, bisericile, uneltele și obiectele domestice reconstruiesc modul în care comunitățile rurale din Transilvania își organizau viața.

În interior pot fi văzute paturi acoperite cu țesături tradiționale, mobilier, sobe și obiecte casnice. În gospodării apar căruțe, utilaje agricole și unelte folosite pentru muncile de zi cu zi.

Una dintre gospodăriile pe care vizitatorii le pot descoperi provine din Jelna, județul Bistrița-Năsăud, iar casa este datată 1789.

Primul muzeu în aer liber din România a fost înființat în 1929

Povestea locului începe oficial la 1 iunie 1929.

Atunci a fost înființat Parcul Etnografic Național, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului, printr-o hotărâre a Ministerului Cultelor și Artelor. În 1932, parcul a fost recunoscut oficial prin lege.

Fondatorul său, etnograful Romulus Vuia, nu și-a imaginat un muzeu în sensul clasic.

Planul său era mult mai ambițios: gospodării rurale originale urmau să fie transferate aici, iar unele dintre ele să fie chiar locuite de țărani care să desfășoare activitățile economice tradiționale.

Cu alte cuvinte, încă de la început, ideea era aceea a unui sat care să trăiască.

💡 WoW Pulse | Casele din Hoia nu sunt simple decoruri
Parcul „Romulus Vuia” a fost conceput încă din 1929 ca un muzeu în aer liber format din gospodării și construcții rurale originale. Monumentele au fost selectate din diferite zone ale Transilvaniei și transferate în parc, iar amplasarea lor a fost gândită astfel încât vizitatorul să aibă senzația că străbate un sat tradițional.

O stână a ajuns la Cluj cu ciobanul și 75 de oi

Primii ani ai muzeului arată cât de departe mergea conceptul imaginat de Romulus Vuia.

În 1929 a fost transferată Casa din Vidra.

Un an mai târziu, din Poiana Sibiului a fost adusă o stână. Dar nu singură: potrivit istoricului oficial al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, aceasta a venit împreună cu ciobanul și 75 de oi.

În 1931 a urmat Troița din Lupșa, în 1932 Gospodăria din Telciu, donată de locuitorii comunei, iar în 1936 Șura maghiară din Stana.

Muzeul avea inclusiv un restaurant, Gaudeamus, unde vizitatorilor le erau oferite produse tradiționale din Transilvania.

Războiul a distrus o mare parte din primul parc

Istoria locului a fost întreruptă brutal de cel de-Al Doilea Război Mondial.

Cea mai mare parte a construcțiilor transferate în parc înaintea războiului a fost distrusă.

Când muzeul a revenit la Cluj, în 1945, dintre primele unități ale parcului mai supraviețuiseră doar casa moțului văsar din Vidra și restaurantul Gaudeamus.

Reconstrucția a continuat în anii următori.

În 1956, specialiștii Teodor Onișor și Valer Butură au restructurat planul parcului și au stabilit criterii științifice pentru alegerea și transferarea construcțiilor, precum și zonarea etnografică a Transilvaniei.

Astăzi, muzeul se întinde pe aproximativ 16 hectare și cuprinde peste 90 de monumente de arhitectură populară, potrivit Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

Un sat construit din bucăți autentice ale Transilvaniei

Parcul este organizat în jurul a două componente principale.

Prima reunește instalații tehnice și ateliere țărănești din secolele XVIII–XX. Ele ilustrează vechi tehnici de prelucrare a lemnului și fierului, a lânii, lutului și pietrei, precum și măcinarea cerealelor și obținerea uleiului.

A doua componentă este cea care creează cel mai puternic senzația unui sat: gospodăriile și monumentele de arhitectură rurală.

Acestea provin din diferite zone etnografice ale Transilvaniei și sunt așezate într-o rețea aerată, tocmai pentru a sugera structura unui sat tradițional răsfirat.

Așa se explică și senzația vizitatorului care merge pe ulițele de la Hoia: nu trece printr-o expoziție liniară, ci dintr-o gospodărie în alta.

Turiștii străini, o prezență puternică pe ulițele din Hoia

Un lucru a fost ușor de remarcat și în ultima zi a „Vino la Hoia”: pe aleile parcului se auzeau frecvent limbi străine.

Marinela Cistian a declarat pentru WoW Pulse că aproximativ 75% dintre turiștii care vizitează parcul sunt străini.

Pentru cine ajunge la Cluj din altă țară, muzeul oferă o imagine foarte diferită de cea a orașului modern aflat la numai câțiva kilometri distanță.

Aici poate intra într-o casă săsească veche de peste două secole, poate vedea cum arăta interiorul unei gospodării, poate descoperi vechile unelte agricole și poate păși într-o biserică de lemn în care încă se oficiază slujba.

„Vino la Hoia”, două zile într-un muzeu care continuă să trăiască

Ediția din acest weekend a „Vino la Hoia” s-a desfășurat în 19 și 20 septembrie, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, evenimentul fiind inclus în agenda culturală oficială a județului Cluj.

Duminică, vremea senină a ținut vizitatorii pe alei, printre gospodării și construcțiile tradiționale.

Familii cu copii, clujeni veniți pentru câteva ore în aer liber și turiști străini au împărțit aceleași ulițe.

Iar aproape un secol după ce Romulus Vuia și-a imaginat aici un muzeu în care satul să nu fie doar expus, ci să prindă viață, una dintre cele mai simple imagini ale zilei a dus conceptul înapoi la origini: un preot oficiind slujba într-o bisericuță veche de lemn, în timp ce oamenii intrau aplecându-se pentru a trece prin ușa joasă.

Pentru o duminică de septembrie, satul din muzeu a fost din nou locuit.