Parlamentul European a adoptat, la 7 iulie 2026, poziția sa privind coordonarea indemnizațiilor de șomaj, a beneficiilor familiale și a prestațiilor pentru îngrijirea pe termen lung pentru persoanele care locuiesc sau muncesc în alt stat al Uniunii Europene. Textul a fost aprobat cu 511 voturi pentru, 87 împotrivă și 61 de abțineri și vizează situații care privesc aproximativ 16 milioane de europeni mobili în interiorul UE.
Votul nu înseamnă că noile reguli se aplică deja. Este poziția Parlamentului European în cadrul procedurii legislative, iar aplicarea va depinde de finalizarea acesteia și de intrarea în vigoare a actului legislativ final. (Parlamentul European)
Ce propune poziția Parlamentului European
Propunerile urmăresc să clarifice responsabilitatea statelor atunci când o persoană a lucrat, a desfășurat activități independente sau a fost asigurată în mai multe țări ale UE. Miza este stabilirea mai clară a statului care trebuie să gestioneze și să plătească anumite prestații sociale.
Aceste prevederi trebuie citite ca elemente ale poziției adoptate de Parlament, nu ca reguli europene definitive. Până la finalizarea procedurii legislative, condițiile aplicabile nu se schimbă automat.
Indemnizația de șomaj pentru căutarea unui loc de muncă
Poziția Parlamentului prevede ca o persoană care pleacă într-o altă țară a UE pentru a-și căuta un loc de muncă să poată păstra indemnizația de șomaj plătită de statul pe care l-a părăsit pentru o perioadă de șase luni.
Perioada ar putea fi prelungită până la expirarea dreptului la indemnizație, în condițiile prevăzute de regulile aplicabile. Prin urmare, simpla plecare într-un alt stat pentru căutarea unui loc de muncă nu ar modifica automat statul responsabil de plată, dacă propunerea va deveni legislație finală. (Parlamentul European)
Regula propusă pentru lucrătorii transfrontalieri
Pentru lucrătorii transfrontalieri, Parlamentul propune ca indemnizația de șomaj să fie plătită de țara în care persoana a lucrat, a desfășurat activități independente sau a fost asigurată fără întrerupere timp de cel puțin 22 de săptămâni.
Pragul de 22 de săptămâni este, în această etapă, parte a poziției Parlamentului și nu trebuie confundat cu o regulă definitivă deja aplicabilă. El vizează persoanele care locuiesc într-un stat și lucrează în altul, printr-o legătură între perioada de activitate sau de asigurare și statul responsabil pentru indemnizație. (Parlamentul European)
Ce categorii sunt vizate
Poziția Parlamentului acoperă mai multe situații de mobilitate și coordonare între sistemele naționale:
- prestațiile pentru îngrijirea pe termen lung;
- beneficiile familiale acordate părinților;
- angajații detașați în alte state membre;
- persoanele care lucrează simultan în două sau mai multe țări;
- schimbul de informații între autorități pentru reducerea erorilor și combaterea fraudelor.
Aceste categorii nu sunt identice din punct de vedere juridic. Un lucrător transfrontalier locuiește, de regulă, într-un stat și lucrează în altul, în timp ce o persoană care lucrează simultan în mai multe țări poate avea legături profesionale și de asigurare cu mai multe sisteme în același timp. Angajații detașați reprezintă o altă situație, deoarece lucrează temporar într-un alt stat în cadrul unei relații de muncă existente.
Regulile europene nu înlocuiesc sistemele sociale naționale. Ele stabilesc, în funcție de situație, ce stat are prioritate sau responsabilitate atunci când există legături profesionale și de asigurare cu mai multe țări.
Exemple de ponderi pentru persoanele născute în alt stat UE
Materialul Parlamentului European prezintă valori pentru ponderea persoanelor cu vârste între 15 și 64 de ani care locuiesc într-o țară, dar s-au născut într-un alt stat membru al UE. Datele de mai jos sunt exemple de valori prezentate în material, nu un clasament complet al tuturor statelor membre.
| Stat | Pondere |
|---|---|
| Luxemburg | 37,4% |
| Cipru | 11,9% |
| Austria | 11,5% |
| România | 0,6% |
| Lituania | 0,5% |
| Polonia | 0,3% |
Luxemburg are cea mai ridicată valoare dintre exemplele prezentate, cu 37,4% din populația de 15–64 de ani născută într-un alt stat al Uniunii. Cipru și Austria apar cu 11,9%, respectiv 11,5%.
România este indicată cu 0,6%, Lituania cu 0,5%, iar Polonia cu 0,3%. Indicatorul se referă la locul nașterii și la ponderea în populația rezidentă de 15–64 de ani. Nu reprezintă numărul total al lucrătorilor străini și nici numărul cetățenilor unei țări care lucrează în străinătate. (Parlamentul European)
De ce procentul nu arată numărul total de lucrători
O pondere ridicată poate apărea într-o țară cu o populație activă mai mică, dacă persoanele născute în alte state UE reprezintă o parte importantă din total. În schimb, o pondere redusă nu indică automat un număr absolut mic de lucrători europeni.
Indicatorul nu este bazat pe cetățenie. O persoană născută într-un alt stat membru poate avea cetățenia țării în care locuiește, însă va fi inclusă în continuare în funcție de țara de naștere.
În cazul României, valoarea de 0,6% trebuie interpretată strict ca pondere a rezidenților cu vârste între 15 și 64 de ani născuți într-un alt stat membru. Ea nu măsoară câți români lucrează în alte țări și nu descrie amploarea mobilității românilor în interiorul Uniunii.
