România are peste 1,2 milioane de posturi remunerate în instituțiile publice, însă statul nu poate spune cu exactitate câți oameni lucrează efectiv în sistemul bugetar. Concluzia apare într-un raport oficial privind eficiența administrației publice centrale și locale, publicat de Guvern și citat de Mediafax.
Documentul arată că România nu are o bază de date unică și completă care să centralizeze toate persoanele plătite din bani publici. Informațiile sunt împărțite între mai multe instituții, fiecare folosind criterii diferite de raportare.
Potrivit datelor prezentate în raport:
Ministerul Finanțelor a raportat, la finalul lunii aprilie 2025:
1.511.900 posturi aprobate
1.287.381 posturi ocupate
1.255.381 posturi remunerate
În paralel, datele privind persoanele asigurate indicau:
1.182.190 raporturi contractuale
doar 1.102.010 persoane unice, după eliminarea dublurilor.
De ce apar diferențe între cifre
Raportul explică faptul că instituțiile statului măsoară lucruri diferite.
Ministerul Finanțelor contabilizează posturi aprobate, ocupate sau plătite. Inspecția Muncii, prin sistemul REVISAL, urmărește doar contractele individuale de muncă și nu include anumite categorii precum funcționarii publici, demnitarii sau personalul din sectoare speciale.
În același timp, Agenția Națională a Funcționarilor Publici monitorizează exclusiv funcționarii publici.
Conform datelor Inspecției Muncii:
existau 1.182.670 contracte individuale de muncă în instituțiile publice;
acestea corespundeau unui număr de 948.848 salariați.
Separat, ANFP a raportat:
130.455 posturi ocupate de funcționari publici;
plus posturi vacante sau temporar ocupate.
Statul nu poate avea o imagine completă
Autorii raportului avertizează că aceste baze de date nu pot fi combinate simplu pentru a obține o evidență clară a aparatului bugetar.
Unele statistici se referă la persoane, altele la posturi sau contracte. În plus, anumite forme de angajare, precum contractele de mandat sau pozițiile de demnitate publică, nu sunt centralizate într-un sistem unic.
Raportul concluzionează că lipsa unei evidențe unitare afectează capacitatea statului de a lua decizii privind reorganizarea administrației și reducerea aparatului bugetar. Practic, înainte de a decide câte posturi trebuie eliminate sau comasate, autoritățile nu pot spune cu precizie câți oameni sunt plătiți din fonduri publice. (mediafax.ro)
