Spitalele României, între interimari și controlul politic local

Peste 300 dintre cele aproximativ 370 de spitale publice din România sunt administrate de autorități locale și județene, nu direct de Ministerul Sănătății, potrivit datelor invocate de conf. univ. dr. Marius Ungureanu, directorul Departamentului de Sănătate Publică al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Specialistul avertizează că numeroase unități medicale sunt conduse de manageri interimari ale căror mandate sunt prelungite repetat. În acest sistem, ministrul Sănătății este făcut responsabil pentru aproape fiecare criză, deși numirea conducerii și administrarea majorității spitalelor depind de consiliile locale sau județene.

Afirmațiile au fost făcute într-un interviu acordat HotNews, publicat la 4 august 2026.

Cifra celor peste 300 de spitale vine din interviu

Marius Ungureanu afirmă că mai mult de 300 dintre cele aproximativ 370 de spitale publice sunt administrate de autoritățile locale.

Cifra este prezentată aici ca informație furnizată de specialist, nu ca un bilanț oficial actualizat identificat separat într-o bază publică a Ministerului Sănătății.

Documentele Ministerului confirmă însă cadrul administrativ invocat: managementul multor unități sanitare publice a fost transferat autorităților administrației publice locale, în timp ce un număr mai redus de spitale și institute au rămas în subordinea sau coordonarea directă a Ministerului.

Această împărțire înseamnă că primăriile și consiliile județene au un rol major în numirea managerilor, aprobarea investițiilor și supravegherea administrativă a spitalelor pe care le gestionează.

„Spitalele sunt ținute captive”

Una dintre cele mai dure observații ale lui Marius Ungureanu privește conducerile interimare.

Specialistul susține că unele spitale sunt „ținute captive” de manageri interimari, menținuți în funcție prin prelungiri succesive, în locul organizării unor concursuri deschise și transparente.

Interimatul ar trebui să acopere o perioadă limitată, până la selectarea unui manager cu un proiect de conducere. Atunci când prelungirile se repetă, managerul poate deveni dependent de autoritatea locală care îi decide continuitatea.

În opinia lui Ungureanu, această situație afectează profesionalizarea conducerii și poate încuraja numirile bazate pe relații politice, nu pe rezultate și competență.

Ministrul răspunde pentru spitale pe care nu le conduce direct

În spațiul public, ministrului Sănătății i se cer explicații pentru aproape orice problemă apărută într-un spital: lipsa medicamentelor, investițiile întârziate, infecțiile, deficitul de personal sau deciziile manageriale.

Ungureanu atrage atenția că ministrul nu poate numi și demite direct conducerile majorității spitalelor administrate local.

Se creează astfel o ruptură între responsabilitatea percepută și puterea administrativă reală:

• populația cere soluții Ministerului Sănătății;

• consiliile locale și județene aleg sau mențin conducerile multor spitale;

• finanțarea vine din mai multe surse;

• responsabilitatea este împărțită între instituții.

Specialistul nu absolvă Ministerul de răspundere. Mesajul său este că reforma nu poate fi făcută exclusiv prin schimbarea ministrului, dacă mecanismele de conducere de la nivel local rămân neschimbate.

Concursurile transparente, primul test al reformei

Marius Ungureanu consideră că ocuparea prin concurs a funcțiilor de conducere reprezintă una dintre măsurile esențiale pentru profesionalizarea sistemului.

La 2 iunie 2026, Ministerul Sănătății a anunțat oficial demararea procedurilor pentru ocuparea prin concurs a:

• 29 de funcții de conducere din direcțiile județene de sănătate publică;

• 41 de posturi de manager general din serviciile județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță București–Ilfov;

• funcțiilor de președinte și vicepreședinte ale Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate;

• funcției de director general al Institutului Național de Transfuzie Sanguină.

Aceste concursuri vizează instituții aflate în aria de decizie a Ministerului și nu rezolvă automat situația conducerilor interimare din spitalele administrate de autoritățile locale.

Ele pot însă stabili un standard și pot crește presiunea asupra primăriilor și consiliilor județene pentru organizarea unor proceduri similare.

Managerii locali decid cum funcționează zilnic sistemul

Ungureanu spune că activitatea de zi cu zi este influențată direct de managerii spitalelor, de conducerile serviciilor de ambulanță și de directorii direcțiilor de sănătate publică.

Aceștia iau decizii privind:

• organizarea personalului;

• achizițiile și investițiile;

• folosirea bugetelor;

• circuitele medicale;

• respectarea programului;

• reacția instituțiilor în situații de criză.

Un ministru poate modifica legislația sau poate propune politici naționale, dar aplicarea lor depinde de conducerile locale și județene.

Din acest motiv, afirmă specialistul, calitatea selecției managerilor poate avea un efect mai rapid asupra pacienților decât o nouă schimbare la vârful Ministerului.

Ministrul ajunge să „stingă incendii”

Directorul Departamentului de Sănătate Publică al UBB avertizează că miniștrii ajung să consume cea mai mare parte a mandatului rezolvând urgențe și proiecte întârziate.

Printre dosarele care solicită intervenții permanente se află:

• fondurile europene și proiectele din PNRR;

• construcția spitalelor regionale;

• crizele apărute în unitățile medicale;

• lipsurile de personal;

• numirile și concursurile din instituțiile subordonate;

• disputele privind finanțarea.

Ungureanu compară această situație cu un „general” obligat să facă „muncă de maior”. În loc să stabilească strategia pe termen lung, ministrul ajunge să gestioneze probleme operative care ar trebui rezolvate la nivelul instituțiilor.

România tratează boala, dar investește prea puțin în prevenție

Analiza specialistului depășește problema managerilor.

„Noi, când spunem sănătate, ne gândim la boală”, afirmă Marius Ungureanu în interviul HotNews.

România discută predominant despre spitale, intervenții, paturi și medicamente, în timp ce prevenția și reducerea factorilor care îmbolnăvesc populația rămân în plan secund.

Sănătatea este influențată și de:

• vaccinare;

• alimentație;

• consumul de tutun și alcool;

• activitatea fizică;

• poluare;

• educație;

• veniturile și condițiile de trai.

Atunci când aceste probleme nu sunt abordate, bolile sunt descoperite mai târziu, tratamentele devin mai costisitoare, iar presiunea revine asupra spitalelor.

CNAS controlează cea mai mare parte a finanțării

O altă limită a puterii ministrului este relația cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

CNAS gestionează cea mai mare parte a banilor folosiți pentru plata serviciilor medicale, dar nu se află în subordinea directă a ministrului Sănătății.

Astfel, prioritățile anunțate de Minister pot depinde de reguli de finanțare, contracte și decizii luate într-o instituție separată.

Ungureanu avertizează că orice discuție privind reorganizarea CNAS trebuie purtată cu transparență, deoarece sunt în joc contribuțiile și accesul la servicii medicale pentru milioane de români.

Autoritățile locale trebuie să răspundă public

Interviul mută o parte importantă a responsabilității spre primari și președinții consiliilor județene.

Dacă autoritatea locală administrează spitalul și decide cine îl conduce, atunci trebuie să explice:

• de ce este menținut un manager interimar;

• când va fi organizat concursul;

• ce criterii de performanță sunt aplicate;

• cum este evaluată conducerea;

• cine răspunde pentru problemele administrative;

• ce investiții au fost realizate din bugetul local.

Fără aceste explicații, responsabilitatea riscă să se piardă între Ministerul Sănătății, CNAS și administrația locală, în timp ce pacientul nu știe cui să îi ceară socoteală.

💡 WoW Pulse | De ce contează această știre?

Pacientul nu este interesat cine are juridic spitalul în subordine. El vrea servicii sigure, personal suficient și o conducere competentă.

Totuși, identificarea instituției care ia deciziile este esențială. Ministrul este criticat pentru întregul sistem, în timp ce numeroase consilii locale și județene controlează numirile din spitale fără aceeași presiune publică.

Concursurile transparente nu garantează automat manageri performanți, dar reduc dependența conducerilor de prelungiri politice și obligă fiecare candidat să prezinte un proiect care poate fi verificat și evaluat.

Surse

• HotNews – interviul cu Marius Ungureanu despre conducerea spitalelor, prevenție și organizarea sistemului

• Ministerul Sănătății – concursurile pentru funcțiile de conducere din DSP-uri, serviciile de ambulanță și alte instituții