România alocă mult mai puțin pentru sănătate decât media Uniunii Europene, iar diferența se vede atât în cheltuiala totală, cât și în prevenție. În paralel, abonamentele medicale private au devenit pentru milioane de angajați o cale de acces mai rapid la consultații, analize și investigații.
Tabloul descrie două realități care se suprapun: sistemul public rămâne principalul furnizor pentru cazurile complexe, în timp ce serviciile private răspund unei cereri tot mai mari pentru acces rapid. Pentru pacienți, această separare poate însemna costuri diferite și oportunități inegale de a ajunge la servicii medicale.
Cheltuielile curente pentru sănătate, mult sub media UE
Conform Eurostat, în 2023 cheltuielile curente pentru sănătate au reprezentat, în medie, 10% din PIB-ul Uniunii Europene. România a înregistrat un nivel de 5,7% din PIB, la egalitate cu Luxemburgul, dar într-un context economic diferit.
Indicatorul se referă la cheltuielile curente pentru sănătate, nu la bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și nici la totalul tuturor investițiilor publice în infrastructură medicală. De aceea, el oferă o imagine asupra resurselor consumate anual pentru servicii și bunuri medicale, fără să poată explica singur toate diferențele dintre sistemele naționale. (Eurostat)
Diferența este vizibilă și în calculul pe locuitor. România a fost singura țară din UE cu o cheltuială medie pentru sănătate de sub 1.000 de euro pe locuitor în 2023. După ajustarea la puterea de cumpărare, nivelul a fost de 1.776 PPS pe locuitor, cel mai mic din Uniune și de aproximativ trei ori sub nivelul Germaniei, aflată în fruntea clasamentului.
Prevenția are una dintre cele mai mici alocări
Datele Eurostat pentru 2022 indică o diferență și mai clară în cazul prevenției. La nivelul UE, cheltuielile pentru prevenție au ajuns la o medie de 202 euro pe locuitor. În România, indicatorul a fost de 24 de euro pe locuitor, al doilea cel mai mic nivel din Uniune, după Polonia, cu 22 de euro.
Este vorba despre cheltuieli pentru activități de prevenție înregistrate în sistemele de sănătate, nu despre întregul buget medical al unei țări. Nivelul redus nu demonstrează, de unul singur, că fiecare diagnostic tardiv sau fiecare internare este cauzată de finanțarea prevenției. El arată însă că prevenția ocupă o pondere financiară redusă în comparație cu media europeană. (Comisia Europeană)
Pentru pacient, efectul practic al accesului limitat la prevenție poate fi nevoia de a căuta separat consultații, analize sau investigații. Atunci când aceste servicii nu sunt disponibile rapid în sistemul public, persoanele care își permit plata directă ori beneficiază de acoperire privată au mai multe opțiuni.
Abonamentele medicale, de la beneficiu la instrument de acces
Potrivit datelor prezentate de HotNews, aproximativ 2,5 milioane de angajați din mediul privat beneficiază de acoperire medicală prin abonamente. Acestea nu sunt echivalente cu asigurările medicale și nu înlocuiesc finanțarea publică, ci oferă acces la servicii în condițiile stabilite de furnizor și de contractul angajatorului.
Piața privată de sănătate a fost estimată la 510 milioane de euro în 2025. Din această valoare, 55% au reprezentat abonamente medicale, iar 45% asigurări medicale, conform datelor citate în materialul HotNews. Cifrele descriu piața privată și nu pot fi adăugate direct la cheltuielile publice pentru a calcula finanțarea totală a sistemului.
Un material publicat de TVR Info în mai 2026 citează un studiu potrivit căruia 85% dintre români consideră că abonamentul medical privat ar trebui inclus în pachetul de beneficii extrasalariale. Procentul exprimă o preferință privind beneficiile oferite de angajatori, nu proporția populației care deține efectiv un abonament. (TVR Info)
Un buget CNAS mai mare nu înseamnă automat finanțare mai bună
Bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a crescut nominal de la 4,7 miliarde de euro în 2016 la 15,3 miliarde de euro în 2025, potrivit datelor citate de HotNews. Creșterea nu poate fi interpretată singură drept dovadă că sistemul este suficient finanțat sau, dimpotrivă, subfinanțat.
O comparație completă ar trebui să țină cont de inflație, evoluția populației, cursul valutar și raportarea la PIB. Bugetul CNAS este un indicator al finanțării prin asigurările sociale de sănătate, în timp ce procentul din PIB și cheltuiala pe locuitor descriu alte dimensiuni ale resurselor alocate sănătății. Confundarea acestor indicatori poate duce la concluzii greșite despre evoluția reală a finanțării.
Sistemul public rămâne principalul furnizor pentru spitalizare
În pofida extinderii serviciilor private, spitalele publice concentrează peste 95% din capacitatea contractată pentru spitalizare continuă. Unitățile private dețin 4,4% din totalul paturilor contractate, potrivit datelor prezentate de HotNews.
Aceste cifre arată că privatul poate prelua o parte din consultații, analize, investigații și servicii ambulatorii, dar nu înlocuiește infrastructura publică în tratarea cazurilor care necesită internare continuă. În consecință, accesul la abonamente private poate reduce timpul de așteptare pentru anumite servicii, fără să elimine dependența generală a sistemului de spitalele publice.
Accesul la sănătate depinde tot mai mult de tipul de acoperire
Datele europene și evoluția pieței private conturează o diferență importantă între finanțarea sistemului și accesul individual. România cheltuiește mai puțin pentru sănătate pe locuitor și pentru prevenție decât media UE, în timp ce o parte a angajaților primește prin contractul de muncă o cale suplimentară către servicii medicale.
Profilurile de sănătate ale statelor europene urmăresc tocmai relația dintre finanțare, acces, reforme și investiții. În cazul României, combinația dintre cheltuieli curente reduse, prevenție slab finanțată și presiunea asupra spitalelor publice face ca abonamentul privat să fie important pentru cei care îl au, dar inaccesibil ca soluție universală pentru întreaga populație. (Comisia Europeană – Public Health)
