România a încheiat anul 2025 cu 6.477.997 de contracte individuale de muncă active, cu 249.374 mai puține decât la 31 decembrie 2024. În aceeași perioadă, numărul salariaților activi a scăzut cu 137.328, până la 5.586.187, potrivit datelor Ministerului Muncii preluate de presa economică.
Comparativ cu finalul anului 2024, contractele active s-au redus cu aproximativ 3,7%, iar numărul salariaților activi cu circa 2,4%. Diferența dintre cele două procente este esențială pentru interpretare: un salariat poate avea mai multe contracte individuale de muncă active.
Contractele au scăzut mai mult decât numărul persoanelor
La 31 decembrie 2024 erau înregistrați 5.723.515 salariați activi. Un an mai târziu, totalul ajunsese la 5.586.187 de persoane, ceea ce înseamnă o diminuare de 137.328 de salariați, potrivit datelor prezentate de Gazeta de Sud.
În cazul contractelor individuale de muncă, numărul acestora a coborât de la 6.727.371 la 6.477.997. Reducerea de 249.374 de contracte a fost, ca volum, de aproximativ 1,8 ori mai mare decât scăderea numărului salariaților activi.
Acest raport nu înseamnă că 249.374 de persoane au părăsit piața muncii. Contractele și persoanele sunt indicatori diferiți, deoarece aceeași persoană poate avea simultan mai multe contracte, inclusiv la angajatori diferiți. Datele privind totalul contractelor au fost publicate de Capital.
Indicatorii la 31 decembrie 2025
| Indicator | Valoare | Variație față de 2024 |
|---|---|---|
| Contracte individuale de muncă active | 6.477.997 | -249.374 |
| Salariați activi | 5.586.187 | -137.328 |
| Contracte pe durată nedeterminată | 5.995.577 | — |
| Contracte pe durată determinată | 482.420 | — |
Procentele rezultă din raportarea diferențelor la valorile de la 31 decembrie 2024: 249.374 de contracte dintr-un total anterior de 6.727.371, respectiv 137.328 de salariați din 5.723.515.
Durata contractelor: peste 92% erau nedeterminate
Contractele pe durată nedeterminată totalizau 5.995.577, adică aproximativ 92,6% din toate contractele active la finalul lui 2025. Contractele pe durată determinată însumau 482.420, reprezentând aproximativ 7,4% din total.
Distribuția arată că raporturile de muncă pe perioadă nedeterminată au rămas categoria dominantă, chiar într-un an în care numărul total al contractelor active a scăzut.
Norma întreagă și timpul parțial
Dintre contractele pe durată nedeterminată, 5.286.096 erau cu normă întreagă, iar 709.481 prevedeau timp parțial de muncă, potrivit datelor publicate de Gazeta de Sud.
În cazul contractelor pe durată determinată, 252.340 erau cu normă întreagă, iar 230.080 cu timp parțial.
| Tipul contractului | Normă întreagă | Timp parțial | Total |
|---|---|---|---|
| Durată nedeterminată | 5.286.096 | 709.481 | 5.995.577 |
| Durată determinată | 252.340 | 230.080 | 482.420 |
| Total | 5.538.436 | 939.561 | 6.477.997 |
În ansamblu, contractele cu normă întreagă reprezentau aproximativ 85,5% din total, iar cele cu timp parțial circa 14,5%. Structura diferă însă în funcție de durata contractului: pentru contractele nedeterminate, norma întreagă este clar majoritară, în timp ce la contractele determinate cele două forme sunt mai apropiate ca pondere.
Ce înregistrează REGES/Revisal
REGES/Revisal este registrul în care angajatorii transmit informații despre contractele individuale de muncă și modificările acestora. Registrul permite evidențierea situației contractelor active la o anumită dată, dar numărul contractelor nu trebuie confundat cu numărul persoanelor care au statut de salariat activ.
Inspecția Muncii explică faptul că o persoană poate avea mai multe contracte active. Din acest motiv, analiza corectă a datelor de la finalul lui 2025 presupune examinarea separată a celor două serii: 6.477.997 de contracte și 5.586.187 de salariați activi.
Ce arată și ce nu arată comparația anuală
Cifrele confirmă o reducere atât a volumului contractelor active, cât și a numărului salariaților activi între 31 decembrie 2024 și 31 decembrie 2025. Ele descriu însă situația la două momente de referință și nu identifică, prin ele însele, cauzele modificării.
Comparația nu permite stabilirea sectoarelor în care au fost înregistrate cele mai multe încetări, a evoluției lunare sau a legăturii cu salariile, șomajul ori recrutările. Prin urmare, scăderea este un indicator al diminuării raporturilor de muncă active înregistrate la final de an, dar nu este suficientă singură pentru a demonstra existența unei crize pe piața muncii.
