Aproximativ 100 de unități medicale din România au continuat să lucreze pe hârtie după un atac cibernetic care le-a afectat sistemele informatice. Internările, evidența pacienților și alte operațiuni au fost gestionate manual, astfel încât activitatea spitalelor să nu fie oprită complet.
Cazul, prezentat de BBC, oferă o lecție relevantă despre reziliența digitală: digitalizarea poate accelera și simplifica activitatea instituțiilor, dar numai dacă este însoțită de proceduri clare pentru momentele în care sistemele nu mai funcționează.
Continuitatea contează atunci când sistemele sunt indisponibile
Un atac cibernetic, o avarie tehnică sau o suprasolicitare pot face indisponibilă o platformă esențială. Într-un spital, consecințele pot fi imediate: personalul trebuie să lucreze fără acces la aplicații, baze de date sau fluxuri electronice.
Revenirea temporară la formulare, registre și pix nu reprezintă o soluție pentru viitor. Poate fi însă o măsură de continuitate atunci când infrastructura digitală este blocată.
Diferența esențială este între o instituție care încetinește și una care se oprește. Dacă există formulare de rezervă, responsabilități stabilite și reguli pentru introducerea ulterioară a datelor, activitatea poate continua în regim de criză. Fără aceste elemente, angajații sunt obligați să improvizeze.
Ce arată cazul spitalelor
Relatarea despre spitalele afectate nu transformă hârtia într-o alternativă la digitalizare. Arată, mai degrabă, că un sistem digital trebuie proiectat împreună cu scenariul în care devine temporar indisponibil.
Pentru o unitate medicală, un plan de continuitate ar trebui să răspundă unor întrebări concrete: ce documente se folosesc offline, cine aprobă procedurile manuale, cum sunt protejate datele și cum sunt încărcate ulterior informațiile în sistemul electronic.
Aceste măsuri nu elimină riscul unui atac sau al unei avarii. Ele reduc însă riscul ca o problemă tehnică să blocheze întreaga instituție.
Un episod separat din educație arată aceeași dependență
O problemă distinctă a apărut la platforma online utilizată în procesul de la Evaluarea Națională. Profesorii au întâmpinat dificultăți la preluarea lucrărilor scanate, iar procedura digitală nu s-a desfășurat fără blocaje.
Cele două situații nu au aceeași cauză și nu trebuie tratate ca un singur incident. În spitale a fost relatat un atac cibernetic, în timp ce problema din educație a vizat funcționarea unei platforme folosite pentru evaluare. Legătura dintre ele este una de vulnerabilitate operațională: o procedură importantă devine dificilă atunci când instrumentul digital necesar nu funcționează.
În sănătate, indisponibilitatea sistemelor poate afecta fluxul de lucru al personalului medical. În educație, poate întârzia operațiuni administrative și poate pune presiune pe profesori și elevi. În administrație, aceeași dependență poate afecta depunerea documentelor, accesul la baze de date sau furnizarea unor servicii.
Digitalizarea nu poate însemna eliminarea tuturor alternativelor
Problema nu este faptul că o platformă poate avea o avarie. Niciun sistem digital nu este imun la erori, atacuri sau perioade de suprasolicitare. Vulnerabilitatea apare atunci când instituția nu are o procedură verificată pentru perioada în care platforma este indisponibilă.
Un proiect de digitalizare trebuie evaluat nu doar după funcțiile pe care le oferă în condiții normale, ci și după modul în care reacționează la incidente. Contează existența copiilor de siguranță, separarea accesului, protejarea conturilor, monitorizarea sistemelor și testarea periodică a planurilor de revenire.
La fel de importantă este instruirea angajaților. Un formular de rezervă nu ajută dacă nimeni nu știe unde se află, cine îl completează sau cum sunt verificate datele după reluarea activității online.
Procedurile offline trebuie testate, nu doar scrise
Planurile de continuitate nu ar trebui să rămână documente administrative. Ele trebuie exersate în condiții controlate, pentru ca instituțiile să afle înaintea unei crize unde apar întârzieri și neclarități.
O procedură funcțională ar trebui să stabilească cel puțin:
- ce activități pot continua fără acces la platforma principală;
- ce formulare și registre sunt folosite în regim offline;
- cine ia deciziile în timpul incidentului;
- cum sunt protejate și păstrate documentele temporare;
- cum sunt verificate și introduse ulterior datele în sistemul electronic.
În instituțiile care gestionează date medicale, educaționale sau administrative, revenirea la funcționarea normală trebuie să includă și verificarea informațiilor introduse manual. Altfel, rezolvarea unei probleme poate crea erori noi în evidențe.
Lecția pentru România: reziliență, nu improvizație
Faptul că spitalele au putut continua activitatea pe hârtie nu este un argument împotriva digitalizării. Este un argument pentru o digitalizare mai atentă, în care eficiența este însoțită de redundanță și de un plan realist pentru situații de criză.
O instituție nu este cu adevărat rezilientă dacă funcționează bine doar cât timp toate aplicațiile sunt disponibile. Reziliența înseamnă să poată menține operațiunile esențiale, să limiteze pierderile și să revină controlat la sistemele informatice.
Creionul și hârtia nu sunt soluția permanentă pentru spitale, școli sau administrație. Pot fi însă o plasă de siguranță atunci când platformele digitale nu răspund. Diferența dintre continuitate și blocaj o face existența unui plan clar, testat și cunoscut de oamenii care trebuie să îl aplice.
