Semnul @, folosit astăzi în adresele de e-mail, are o istorie de aproape cinci secole. Înainte să devină separator între un utilizator și un domeniu, simbolul apărea în contexte comerciale și era utilizat ca prescurtare într-o notație legată de cantitate și preț.
Documentul din 1536 și limitele interpretării
Una dintre cele mai vechi utilizări documentate ale semnului datează din 1536. Într-o scrisoare atribuită negustorului florentin Francesco Lapi, @ apare într-un context comercial și este asociat cu o unitate de măsură. Documentul este descris în relatări istorice ca referindu-se la o amforă, în timp ce termenul arroba desemnează o unitate de măsură întâlnită în tradiții comerciale diferite. (The Guardian)
Distincția este importantă: existența simbolului într-un document din 1536 nu dovedește că atunci a fost inventat. Ea indică doar un reper istoric timpuriu pentru folosirea sa în scrierea comercială. Nici asocierea cu o anumită unitate de măsură nu trebuie transformată într-o explicație unică pentru toate aparițiile ulterioare ale semnului.
Rolul comercial al simbolului
În notațiile comerciale, @ a ajuns să exprime relația „la” sau „cu prețul de”. O formulă precum 10 produse @ 2 dolari înseamnă că fiecare dintre cele 10 produse are un preț unitar de 2 dolari.
În acest context, simbolul nu indica o adresă și nu avea legătură cu internetul. Era o prescurtare practică, folosită pentru a lega rapid cantitatea de valoarea aferentă. Sensul comercial a variat în timp și în funcție de document, astfel că utilizarea sa nu trebuie redusă la o singură origine semantică.
De ce era disponibil pe tastaturi
Înainte de e-mail, semnul @ a rămas prezent în seturi de caractere și pe anumite tastaturi, chiar dacă era folosit mai rar decât literele, cifrele sau semnele de punctuație obișnuite.
Această disponibilitate a devenit relevantă odată cu dezvoltarea rețelelor de calculatoare. Pentru transmiterea mesajelor între sisteme diferite era necesar un separator clar, ușor de introdus de la tastatură și suficient de neobișnuit pentru a nu fi confundat cu o literă sau cu o parte obișnuită a unui nume.
Decizia lui Ray Tomlinson în 1971
În 1971, inginerul Ray Tomlinson lucra la trimiterea mesajelor între computere conectate prin ARPANET. Pentru această comunicare, avea nevoie de o convenție care să separe numele utilizatorului de computerul-gazdă.
Tomlinson a ales semnul @, disponibil pe tastatură și rar întâlnit în numele proprii. Simbolul sugera totodată relația „la”: un utilizator „la” un anumit computer. Relatările despre această alegere explică logica soluției, dar nu schimbă faptul că @ exista cu mult înaintea e-mailului. (WIRED)
Convenția a produs o structură simplă: partea dinaintea semnului identifica utilizatorul, iar partea de după @ indica sistemul-gazdă asociat contului. Ulterior, această structură a fost păstrată și adaptată modului modern de funcționare a adreselor de e-mail.
Ce înseamnă partea de după @ astăzi
Într-o adresă precum [email protected], textul dinaintea simbolului este partea locală. El este asociat contului sau utilizatorului. Textul de după @ este domeniul, adică partea care identifică domeniul administrativ al adresei.
Domeniul nu reprezintă automat un singur server fizic. Un domeniu poate fi configurat pentru unul sau mai multe servere și servicii de e-mail, care primesc, sortează sau livrează mesajele. Pentru utilizator, însă, rolul vizibil al simbolului rămâne neschimbat: separă partea locală de domeniul adresei.
Cum a trecut @ de la comerț la e-mail
Adoptarea semnului de către e-mail nu a fost legată de noutatea sa, ci de combinația dintre proprietățile sale practice. Era deja disponibil pe tastaturi, apărea relativ rar în numele proprii și putea fi citit intuitiv ca „la”. Aceste caracteristici l-au făcut potrivit pentru o convenție tehnică nouă.
Astfel, @ nu a fost creat pentru e-mail. Simbolul a fost preluat dintr-un repertoriu de notații comerciale și folosit pentru o nevoie precisă a rețelelor de calculatoare: separarea identității utilizatorului de sistemul la care era asociat.
De la documentele comerciale din secolul al XVI-lea până la adresele digitale de astăzi, semnul a rămas un indicator al unei relații. Sensul exact s-a schimbat, însă funcția sa de a lega un element de locul sau contextul său a făcut posibilă această tranziție.
