Știința poate măsura activitatea creierului cu o precizie tot mai mare, dar nu explică încă pe deplin de ce procesele neuronale sunt însoțite de experiență subiectivă. Întrebarea este cunoscută drept „problema dificilă a conștiinței” și se referă la originea senzației că vedem, auzim, simțim, gândim și avem un „eu” interior.
Cercetătorii pot urmări activitatea unor rețele cerebrale, pot compara starea de veghe cu somnul sau anestezia și pot analiza ce se schimbă atunci când o persoană raportează o experiență. Aceste date oferă informații importante despre mecanismele și corelatele conștiinței. Ele nu stabilesc însă, singure, de ce o anumită activitate neuronală este însoțită de o trăire.
Creierul uman conține aproximativ 86 de miliarde de neuroni. Valoarea este o estimare obținută prin metode de numărare a celulelor, nu o constantă exactă valabilă pentru fiecare creier uman. Complexitatea rezultă nu doar din numărul neuronilor, ci și din conexiunile dintre ei, din organizarea rețelelor și din dinamica activității lor.
Ce înseamnă conștiința
În sens larg, conștiința se referă la faptul că există o experiență din perspectiva unei persoane. Ea poate include:
- percepții precum culorile, sunetele și senzațiile corporale;
- gânduri, amintiri și imagini mentale;
- emoții și stări afective;
- senzația continuității personale și a identității;
- capacitatea de a reflecta asupra propriilor stări mentale.
Definiția nu este unanim acceptată, iar cercetarea folosește mai multe concepte înrudite, dar distincte: starea de veghe, conținutul experienței, atenția, accesul la informație, autocunoașterea și capacitatea de a raporta ceea ce trăiește o persoană.
Rapoartele subiective au un rol central, deoarece numai persoana care trăiește o experiență are acces direct la conținutul ei. Totuși, un raport nu este o măsurare directă a experienței pentru un observator extern. Cercetătorii îl corelează cu reacții comportamentale, activitate cerebrală și condiții experimentale, apoi formulează inferențe despre procesele care susțin conștiința.
De ce nu este suficientă cartografierea creierului
Identificarea unei activități cerebrale asociate cu o experiență nu explică automat de ce acea activitate este însoțită de o trăire. Cercetătorii pot compara activitatea creierului atunci când o persoană vede o imagine, își amintește un eveniment sau își pierde starea de conștiență. Astfel de comparații pot indica mecanisme și corelate, dar nu oferă singure răspunsul la întrebarea de ce există o experiență interioară.
Filosoful David Chalmers a numit această dificultate „problema dificilă a conștiinței”. Ea separă două întrebări: cum procesează creierul informația și de ce procesarea respectivă este asociată cu senzația de a vedea, auzi, simți sau exista.
Distincția nu înseamnă că știința nu poate studia conștiința. Înseamnă că există o diferență între explicarea funcțiilor — de exemplu, raportarea unei informații sau folosirea ei într-o decizie — și explicarea caracterului subiectiv al experienței.
Ce arată experimentele despre conștiință
Experimentele cu anestezie oferă un exemplu concret al acestei diferențe. În unele cercetări, activitatea cerebrală este stimulată și înregistrată prin combinații de stimulare magnetică transcraniană și electroencefalografie. Rezultatul poate fi descris prin complexitatea răspunsului creierului: un răspuns bogat și diferențiat este asociat, în anumite condiții, cu starea conștientă, iar un răspuns mai simplu și mai restrâns apare în stări de conștiință diminuată, inclusiv sub anestezie.
Aceste măsurători sunt utile pentru identificarea condițiilor în care conștiința este prezentă sau absentă. Ele nu demonstrează însă că un anumit scor de complexitate este identic cu experiența subiectivă. Măsurarea rămâne un indicator indirect, interpretat împreună cu comportamentul și cu rapoartele persoanei atunci când acestea sunt posibile.
Un alt tip de experiment folosește rivalitatea binoculară. Atunci când fiecărui ochi îi este prezentată o imagine diferită, experiența perceptivă poate alterna, chiar dacă stimulii vizuali rămân în mare parte neschimbați. Cercetătorii pot compara activitatea cerebrală în momentele în care participantul raportează percepții diferite. Paradigma ajută la separarea stimulului fizic de conținutul perceput, dar nici ea nu explică de ce schimbarea activității este însoțită de experiență.
Principalele teorii despre conștiință
Teoria spațiului global neuronal
Potrivit teoriei spațiului global neuronal, o informație devine conștientă atunci când este amplificată și distribuită pe scară largă în creier, astfel încât să poată fi utilizată de sisteme implicate în memorie, decizie, limbaj sau controlul acțiunilor.
Modelul explică de ce unele informații ajung să fie raportate și folosite în mai multe procese mentale, în timp ce altele rămân prelucrate fără a deveni conștiente. El face predicții despre accesul global la informație și despre schimbările de activitate asociate raportării conștiente.
Limita principală este că accesul global descrie mai ales ce poate face informația în sistem. Nu rezolvă complet întrebarea de ce această disponibilitate funcțională este însoțită de o experiență subiectivă.
Teoria informației integrate
Teoria informației integrate, asociată cu cercetătorul Giulio Tononi, propune că experiența conștientă depinde de felul în care un sistem integrează informația într-un întreg. În această perspectivă, nu contează doar cantitatea de informație procesată, ci și structura relațiilor dintre componente și măsura în care starea sistemului nu poate fi redusă la părți independente.
Teoria a generat predicții și dezbateri importante, însă calcularea exactă a integrării informaționale într-un creier este dificilă. În plus, faptul că un sistem poate realiza un calcul complex nu constituie automat o dovadă că acel sistem are experiență subiectivă.
Abordările de ordin superior
Abordările de ordin superior susțin că o stare mentală devine conștientă atunci când sistemul are, într-o formă, o reprezentare a propriei stări. Nu ar fi suficient ca un creier să proceseze o informație; ar trebui să existe și o formă de monitorizare sau reprezentare a faptului că acea informație este procesată.
Aceste perspective încearcă să explice rolul autocunoașterii, al raportării mentale și al metacogniției. Ele diferă însă în privința mecanismelor exacte și a nivelului la care ar trebui să apară reprezentarea de ordin superior.
De ce teoriile nu au fost încă departajate definitiv
Teoriile nu oferă doar explicații diferite, ci și predicții care pot fi comparate experimental. În 2023, o colaborare experimentală amplă a pus față în față predicții asociate teoriei spațiului global neuronal și teoriei informației integrate. Rezultatele au oferit sprijin pentru unele elemente ale ambelor cadre, dar au pus și probleme pentru predicții importante ale fiecăruia.
Acest tip de comparație este relevant deoarece o teorie a conștiinței trebuie să explice mai mult decât existența unei activități cerebrale corelate cu raportarea. Ea trebuie să precizeze ce mecanisme sunt necesare, unde apar în sistem, cum se schimbă în diferite stări și ce rezultate ar contrazice modelul.
Prin urmare, existența mai multor teorii concurente nu arată că domeniul nu are rezultate. Arată că cercetarea a ajuns într-un punct în care diferențele dintre modele trebuie testate prin experimente mai precise, nu doar prin descrieri generale.
Ce știm despre conștiința artificială
În prezent, nu există dovezi empirice acceptate pe scară largă că sistemele AI actuale au experiențe subiective. Modelele de inteligență artificială pot analiza volume mari de date, pot identifica tipare și pot produce răspunsuri care seamănă cu exprimarea unor emoții sau intenții. Aceste performanțe arată capacități de procesare și generare a limbajului, nu demonstrează existența unui „eu” interior.
Distincția este importantă deoarece comportamentul observabil nu este echivalent cu experiența. Un sistem poate afirma că este trist fără ca afirmația să fie rezultatul unei trăiri. În cazul oamenilor, presupunem existența conștiinței pe baza propriilor experiențe, a asemănării biologice și a unor indicatori comportamentali și neurologici. Pentru mașini, criteriile sunt mult mai puțin clare.
Evaluările propuse pentru sistemele artificiale pornesc de la teorii dezvoltate în principal pentru organisme biologice. Dacă un sistem artificial ar îndeplini unele condiții funcționale asociate conștiinței, acest lucru ar putea susține o anumită interpretare, dar nu ar reprezenta automat o demonstrație directă a unei experiențe interioare.
Absența dovezilor nu reprezintă o demonstrație logică definitivă că niciun sistem artificial nu poate fi conștient. Ea arată că nu avem încă un test validat care să stabilească în mod convingător dacă o mașină are experiențe subiective.
💡WoW Pulse | De ce este atât de greu de testat conștiința?
Conștiința este accesibilă direct doar persoanei care o trăiește. Cercetătorii folosesc, prin urmare, rapoarte subiective, reacții comportamentale și activitate cerebrală pentru a formula inferențe. Aceste indicii sunt indispensabile, dar nu sunt identice cu experiența însăși. Un sistem care imită un raport uman poate trece un test comportamental fără ca rezultatul să dovedească, de unul singur, existența unei experiențe interioare.
O problemă deschisă, nu un mister fără cercetare
Studiul conștiinței se află la intersecția dintre neuroștiință, psihologie, filosofie și informatică. Cercetarea a identificat mecanisme asociate cu starea de veghe, accesul la informație, atenția și raportarea experiențelor. Nu există însă încă o explicație unică acceptată pentru felul în care apare senzația de „eu”.
O explicație completă ar trebui să clarifice atât modul în care creierul construiește o reprezentare coerentă a lumii și a propriei persoane, cât și motivul pentru care această procesare este însoțită de o experiență subiectivă. Până atunci, comparația cu inteligența artificială rămâne utilă tocmai pentru că evidențiază diferența dintre procesarea informației, comportamentul aparent inteligent și trăirea unei experiențe.
Surse
- Stanislas Dehaene, Hakwan Lau și Sid Kouider, „What is consciousness, and could machines have it?”, Neuron
- Giulio Tononi, „Consciousness as Integrated Information: A Provisional Manifesto”, Trends in Cognitive Sciences
- Hakwan Lau și David Rosenthal, „Empirical support for higher-order theories of conscious awareness”, Trends in Cognitive Sciences
- „Adversarial testing of global neuronal workspace and integrated information theories of consciousness”, Nature
- Marcello Massimini și colaboratorii, „A theoretically based index of consciousness independent of sensory processing and behavior”, Science Translational Medicine
- Suzana Herculano-Houzel și Roberto Lent, „The human brain in numbers: A linearly scaled-up primate brain”, Journal of Neuroscience Methods
